Când iubești pe cineva care se confruntă cu dependența, e ușor să te pierzi pe tine încercând să îl salvezi. Despre codependență, despre diferența dintre a ajuta și a face rău fără să vrei, și despre cum să ai grijă și de tine.
Că te-ai pierdut pe tine încercând să ajuți nu te face slab(ă). Înseamnă că ai iubit mult. Dar ca să poți fi un sprijin real, ai nevoie de sprijin și tu.
Când trăiești lângă o persoană dependentă, viața ta emoțională ajunge, încet, să se învârtă în jurul stării ei. Ești bine doar dacă ea este bine. Te simți responsabil(ă) de alegerile, de emoțiile și de problemele ei. Îți amâni propriile nevoi, până nu mai știi ce vrei. Acesta este tiparul numit codependență.
Nu este un defect de caracter și nu înseamnă că ai greșit ca om. Este un mod de a supraviețui care se formează firesc în familiile atinse de dependență. Vestea bună este că, așa cum s-a format, se poate și vindeca, cu sprijin.
Cea mai grea distincție pentru un apropiat este între a ajuta și a facilita (în engleză, „enabling"). Diferența nu stă în intenție, care este aproape mereu din iubire și din frică, ci în efect.
Consecințele firești, nu cele pe care le provoci tu, ci cele naturale, sunt adesea exact lucrurile care ajung să motiveze schimbarea. Când le tot amortizezi, schimbarea se amână.
O limită sănătoasă nu este o pedeapsă și nu este o încercare de a controla cealaltă persoană. Este o decizie despre ce faci tu, ca să te protejezi și ca să îi redai persoanei responsabilitatea alegerilor ei.
Nu trebuie să aștepți ca persoana dragă să ceară ajutor pentru ca tu să începi propria recuperare. Poți merge la terapie sau te poți alătura unui grup pentru apropiați (Al-Anon, Nar-Anon) chiar dacă persoana dragă refuză deocamdată. Vezi terapiile de familie sau ghidul general despre cum ajuți o persoană dependentă.
Prima conversație de 30 de minute cu un specialist este gratuită și confidențială, iar la ea poate participa și familia. Putem vedea împreună unde se termină ajutorul și unde începe facilitarea, ce limite ți-ar prinde bine și cum să ai grijă de tine pe drumul acesta.
Programează o discuție, din intimitatea casei tale.
Este un tipar în care viața ta emoțională ajunge să se învârtă în jurul stării unei persoane dependente: ești bine doar dacă ea este bine, te simți responsabil(ă) de alegerile ei și îți pierzi propriul echilibru emoțional. Nu este un defect de caracter, ci un mod de a supraviețui care se formează în familiile atinse de dependență și care se poate schimba, cu sprijin.
Amândouă vin din iubire, dar au efecte opuse. A ajuta sprijină recuperarea: ești prezent(ă), încurajezi pasul către un specialist, pui limite. A facilita protejează persoana de consecințele alegerilor ei (plătești datorii, minți pentru ea, preiei responsabilitățile) și, fără să vrei, faci dependența mai ușor de continuat.
Nu. O limită nu înseamnă că nu îți mai pasă, ci că refuzi să mai susții comportamentul care-i face rău. Poți spune „te iubesc" și „nu mai fac asta pentru tine" în același timp. Limita îi redă persoanei responsabilitatea alegerilor ei și te protejează pe tine.
Da. Poți începe terapie sau te poți alătura unui grup pentru apropiați chiar dacă persoana dragă refuză deocamdată ajutorul. Recuperarea ta nu depinde de recuperarea ei. De multe ori, când familia reacționează diferit, se produce o schimbare și în persoana dependentă.
Nu. Ca să poți fi un sprijin real, ai nevoie de resurse, de odihnă și de echilibru emoțional. A avea grijă de tine nu înseamnă că renunți la persoana dragă, ci înseamnă să rămâi suficient de echilibrat(ă) încât să mai poți ajuta.