Trei mari categorii

1. Depresive (inhibitoare ale SNC)

Încetinesc activitatea cerebrală. Produc: relaxare, reducerea anxietății, somnolență, euforie. Exemple: alcool, opiacee (heroina, morfina, codeina), benzodiazepine (tranchilizante), barbiturice, solvenții și gazele volatile.

Risc specific: supradoza = stop respirator. Sevrajul poate fi periculos sau fatal.

2. Stimulente (excitante ale SNC)

Accelerează activitatea cerebrală. Produc: stare de alertă și activare, energie crescută, euforie, diminuarea senzației de oboseală, scăderea apetitului, creșterea încrederii în sine și a impulsivității.
.Exemple: cocaina, amfetamine, metamfetamina (cristal), ecstasy, nicotina, cafeina (în doze mari).

Risc specific: probleme cardiovasculare, psihoză, epuizare severă după oprire.

3. Halucinogene (perturbatoare ale percepției)

Distorsionează percepția realității. Produc: halucinații vizuale/auditive, distorsiuni spațio-temporale, stări mistice. Exemple: LSD, mescalina, psilocibina (ciuperci), ecstasy (parțial), canabis (parțial), etnobotanice.

Risc specific: "bad trip", flashback-uri, declanșarea sau agravarea psihozei.

Notă despre clasificare

Multe droguri au efecte mixte (ex: ecstasy este simultan stimulant și halucinogen). Clasificarea este un ghid, nu o regulă strictă.

Clasificarea "droguri ușoare" vs "droguri tari" nu are baza științifică. Orice substanță psihoactivă poate produce dependență și efecte devastatoare.